Am toamna-n buzunare
îi duc frunzele pe limbă
scriu poeme dac-o doare
în tăcere cine-o schimbă
COSTEL ZĂGAN
Am toamna-n buzunare
îi duc frunzele pe limbă
scriu poeme dac-o doare
COSTEL ZĂGAN
Unul cică nu vorbește
decât numai românește
naiba l-o fi pus să tacă
ori în slavă ori în dacă
COSTEL ZĂGAN
Chiar românul pînsu-mi-s-a
e strâmb rău Turnul din Pisa
și nu mai poate străbate
de nori grei și mari păcate
COSTEL ZĂGAN
Soarele mai are ceva de spus
soarele nu vrea totuși să tacă
când toți ne grăbim spre apus
COSTEL ZĂGAN
Cartea mă smulge din raft
cartea mă smulge din viață
eu pentru carte mă zbat
cartea să fiu mă învață
COSTEL ZĂGAN
Ninge pe orizontală
de la tine pân-la mine
ning în pielea goală
iar ecoul zice-i bine
De la tine pân-la mine
iarna parcă e în toi
zăpada tace pe șine
se-mparte dar la doi
Iarna parcă e în toi
ning în pielea goală
iarna asta e de soi
ninge pe orizontală
De la tine pân-la mine
doar ninsori sublime
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II