duminică, 4 octombrie 2026

MOARTEA BIBLIOTECII

 Ies cărțile din rafturi

în căutarea unui cititor

dar se opresc în vrafuri

și una după alta mor


COSTEL ZĂGAN



duminică, 6 septembrie 2026

VALUL EDUCAȚIEI

Dacă a fi elev este o problemă,

școala-i un dezastru potențial -

Dumnezeu ne-a pus în temă :

nu-i deasupra cine-i sub val !

Costel Zăgan

miercuri, 19 august 2026

MAI APROAPE MAI DEPARTE

 Apă nu mai am să plâng

apă nu mai am să spăl

ochiul drept parcă e stâng

din rai o să urc în măr

COSTEL ZĂGAN



duminică, 16 august 2026

AXIOMA SUPREMĂ

 Duc moartea lui Iisus în trup

duc viața lui Hristos în suflet

de mine Doamne de mă rup

arunc în stele tot ce-i putred


COSTEL ZĂGAN



duminică, 9 august 2026

NIMIC PENTRU TOATĂ LUMEA

 Și foamea-i pentru toți

c-a intrat țara în grevă

de la genii până la hoți

încap într-o conservă

COSTEL ZĂGAN, REVISTA ”AGATA LITERARĂ”, 12 SEPT.2014

luni, 27 iulie 2026

CULMEA CULMILOR

 Femeia se joacă de-a Dumnezeu

bărbatul se joacă de-a lumea

eu mă joc numai de-a eu

însă toți uită culmea

Costel Zăgan



miercuri, 8 iulie 2026

LANCEA DIN RASTEL

 Don Quijote e pensionar

însă nu și morile de vânt

căci iluzia n-are hotar

nici în cer nici pe pământ

Costel Zăgan